Mentenanţă Smart Home


Atunci când un proprietar decide că doreşte un sistem Smart Home este conştient că realizează o investiţie pe termen lung. De aceea apelează la specialişti în soluţii de automatizare pentru case inteligente, care îi pot oferi un sistem perfect adaptat nevoilor sale. Însă, în timp, pentru ca totul să funcţioneze bine, este nevoie de o întreţinere regulată.

Este de preferat ca mentenanţa unui sistem de Smart Home să fie făcută de cei care au instalat sistemul iniţial dar, bineînţeles că se poate oricând apela la un alt specialist, condiţia fiind ca acesta să cunoască sistemele ce au fost implementate.

Mentenanţa asigură fiabilitatea echipamentelor şi funcţionarea acestora la nivelul lor optim. O întreţinere de rutină este recomandată pentru a evita situaţia în care beneficiarul se confruntă cu o problemă în funcţionarea sistemelor de controlling. Aşa cum se spune: „este mai bine să previi decât să tratezi”.

Majoritatea proprietarilor de case inteligente îşi asigură servicii de mentenanţă pentru cele mai importante sisteme instalate în locuinţă. Beneficiarii vor să se bucure de confortul oferit de casa inteligentă fără grija service-ului în cazul în care apare o problemă.

Pot să apară însă rezerve atunci când trebuie să lași persoane străine să intre în propria locuință, chiar dacă este vorba despre profesioniști care vin să verifice sau să îți repare ceva. În plus, mai există și problema timpului, în sensul că proprietarul trebuie să coordoneze disponibilitatea acestora cu ședințele și întâlnirile personale, fapt ce poate reprezenta o adevarată provocare. 

În prezent există şi soluţii remote de mentenanţă Smart Home, care pot rezolva până la 95% din problemele de service şi întreţinere, de la distanţă, prin Internet, atunci când este setată o configuraţie adecvată. Integratorul de soluţii poate interveni şi poate recunoaşte problemele înainte ca acestea să ducă la dificultăţi de utilizare, iar astfel beneficiarii sistemelor inteligente de automatizare sunt extrem de multumiţi. Programările ce trebuie realizare într-o perioadă scurtă sau modificările de funcţionalităţi sunt astfel mult mai rapid şi mai uşor rezolvate.

21

Descarcă GRATUIT eBook-ul  
Casa Viitorului - Smart Home