Remote control
O casă inteligentă are multiple avantaje, dar unul dintre cele mai importante este faptul că poți avea control la distanță de oriunde, prin intermediul Internetului. Astfel, de pe computerul de la serviciu sau direct de pe smartphone se poate verifica statusul de acasă și se pot lua măsuri în cazul în care este sesizat ceva în neregulă.
A avea oricând şi oriunde control asupra locuinţei este un element de confort, cu o foarte mare utilitate practică.
Remote management este o noțiune ce cuprinde toate aspectele ce sunt implicate în controlul la distanță. Trebuie să avem în vedere echipamentele ce ne permit acest lucru, dar și software-ul cu care interacționăm pentru a face reglajele și a ține evidența elementelor de ambient.
Pentru ca experiența utilizatorului de smart home să fie conform așteptărilor, iar acesta să poată comunica de oriunde cu casa, trebuie instalate echipamente de calitate, de la producători de încredere. Aceștia oferă și aplicații pentru control la distanță. Din aplicație poți avea control asupra casei la fel cum ai de pe un touch panel instalat în locuință.
Controlul la distanţă îi oferă beneficiarului posibilitatea de a controla toate aspectele legate de ambient și automatizările instalate. Remote management-ul îl ajută pe beneficiar să poată monitoriza și regla temperaturile din fiecare încăpere, să verifice dacă a uitat muzica pornită într-o cameră, sa monitorizeze camerele video care supraveghează perimetrul interior și exterior sau chiar viteza vântului indicată de stația meteo de pe casă.
Astfel, utilizatorul poate decide ce acțiuni să întreprindă: poate alege să seteze o altă temperatură într-o cameră, poate opri muzica și poate coborî roller-ele exterioare pentru a reduce pierderile termice prin suprafețele vitrate.
La întoarcerea din concediu, proprietarul poate controla de pe telefon, din aeroport, readucerea parametrilor termici din modul „economy” în modul „confort” iar locuința va avea temperatura optimă la întoarcerea acasă.