Rolul senzorilor în casa inteligentă

Pentru a „înţelege” nevoile ocupanţilor şi mediul înconjurător, o casă inteligentă are nevoie de senzori care să transmită în sistemul central datele colectate, pentru ca acesta să poată activa diverse funcţii. Aşa cum organele noastre de simţ transmit informaţii către creier, iar acesta acţionează în beneficiul nostru, aşa lucrează şi senzorii pentru casa smart.
Într-o locuinţă inteligentă există o multitudine de senzori de diferite tipuri. Aceştia ajută beneficiarii să se bucure de confort, să economisească timp şi bani, să protejeze mediul şi să îşi
menţină proprietatea în siguranţă.

Senzori_miscare

Senzori de mişcare

Senzorii de mişcare, după cum le spune şi numele, detectează mişcarea, iar sistemul de smart home poate efectua diverse acţiuni în funcţie de cum a fost programat:

  •  Stinge toate luminile dintr-o cameră în care nu a mai fost detectată activitate pentru o perioadă prestabilită. Acest lucru ajută la scaderea costurilor cu electricitatea.

 

  • Aprinde luminile de veghe pe timp de noapte la detectarea mişcării. Astfel, dacă te trezeşti şi vrei să mergi la toaletă, nu mai eşti nevoit să cauţi un întrerupător pe întuneric şi nici nu deranjezi altă persoană din cameră cu o lumină puternică.

 

  • Porneşte ecranul touch panel-ului la apropierea unui utilizator. Dispozitivul este astfelactivat şi gata să fie folosit.

 

  • Trimite o alertă pe telefonul mobil atunci când detectează mişcare lângă piscină. Poţi evita astfel un accident în cazul în care senzorul a fost activat de un copil mic care se apropie de apă.
     
  • Trimite pe telefon o alertă însoţită de o imagine surprinsă de camera video montată la uşă atunci când este detectată prezenţa unei persoane la intrarea în casă. În acest mod ştii dacă a sosit un curier să-ţi aducă un colet sau, în cazul în care persoana pe care o vezi ţi se pare suspectă, poţi porni o alarmă şi poţi alerta poliţia sau o firmă de pază.

 

Senzori de luminozitate

Senzorii de luminozitate măsoară intensitatea luminii din mediul încojurător. Conform datelor primite, sistemul de smart home va regla nivelul de luminozitate al corpurile de iluminat (light
dimming) ţinând cont de aportul de lumină naturală, în funcţie de activitatea ocupantului şi preferinţele acestuia.
Beneficiile majore ale acestor senzori sunt:

  •  Se obţine un nivel de iluminat optim, un beneficiu major pentru sănătatea ocupanţilor. Având în vedere că oamenii petrec din ce în ce mai mult timp în interior, lumina artificială trebuie ajustată în mod corespunzător pentru a evita probleme precum: dureri de cap, depresii, tulburări de somn, etc.

 

  • Se pot face economii importante la energia electrică. Luminile sunt aprinse atunci când este nevoie şi reglate atât cât este nevoie.

 

Senzori de temperatură

Senzorii de temperatură măsoară în mod constant temperatura din mediul ambiant. Sistemul de smart home analizează datele primite şi ajustează climatizarea pentru a asigura confortul utilizatorilor. Reglarea automată a temperaturii din fiecare încăpere duce la scăderea costurilor cu energia termică.

Senzori de inundaţie

Senzorii de inundaţie detectează scurgerile de apă din locuinţă. În cazul în care apare o astfel de problemă, proprietarul este avertizat printr-o alertă pe telefonul mobil. În plus, sistemul va
comanda închiderea robinetului pentru a evita pagubele.

Senzori de uşă / fereastră

Aceşti senzori se montează pe uşi şi ferestre şi înştiinţează proprietarul printr-o alertă pe smartphone atunci când acestea sunt deschise. Eşti avertizat dacă ai uitat să închizi uşa de la garaj sau dacă un intrus încearcă să deschidă fereastra dormitorului. În a doua situaţie poţi alege să se pornească o alarmă şi poţi anunţa poliţia.
Dacă sistemul detectează o fereastră deschisă, va opri automat aerul condiţionat, evitând astfel costurile inutile.

Senzori de vreme

Senzorii de vreme măsoară temperatura, umiditatea, calitatea aerului şi chiar nivelul de zgomot din exterior. Poţi verifica pe touch panel sau pe telefon toate aceste informaţii sau poţi întreba asistentul virtual.
Sistemul de smart home porneşte irigatoarele din grădină în funcţie umiditatea atmosferică şi vă poate spune ce uşi şi ferestre aveţi deschise în cazul în care detectează semne de ploaie.

Senzori de fum şi CO

Senzorii de fum şi monoxid de carbon monitorizează nivelul de fum şi CO din locuinţă. În cazul în care pragul de siguranţă este depăşit, proprietarul este avertizat, iar sistemul poate porni stingătoarele şi poate opri alimentarea cu energie electrică şi cu gaz.
Aceşti senzori pot monitoriza şi calitatea aerului din interior, pentru polen, praf sau acarieni.

Descarcă GRATUIT eBook-ul  
Casa Viitorului - Smart Home